Sufletul copiilor, "camp de lupta" in divortul parintilor...

   

       Mama mea este asistent social si cel putin o data pe luna, vine acasa suparat pentru ca trebuie sa mai faca o ancheta sociala pentru divort. Recent, una dintre cele mai bune prietene ale mele, a pierdut custodia copilului intr-un proces dur care dureaza de trei ani. Din pacate in cele mai multe cazuri, ori mama ori tatal priveaza copilul de prezenta celuilalt parinte. Este adevarat ca marea majoritate au un motiv bine intemeiat pentru a divorta insa...ce vina au copiii? Ei traiesc intr-o lume frumoasa cu mami si cu tati, se ataseaza, cum este normal, de ambii parinti. De cele mai multe ori este mai bine ca cei doi parinti sa se separe, daca nu se mai inteleg, decat sa se certe si sa transforme caminul armonios intr-un camp de batalie, in fata copiilor. Ce nu inteleg multi dintre parinti este faptul ca...acesti copii care au rezultat din uniunea lor de dragoste sau nu, trebuie sa beneficieze de afectiunea si prezenta ambilor parinti, in masura in care se poate. Daca ii interzici partenerului sa vada copilul, doar ca sa te razbuni pe acesta, faci o mare greseala. Singurul care sufera, din toata povestea, este copilul. Noi adultii avem capacitatea de a merge mai departe, de a ne reface viata si de a intelege ca poate intr-o zi legea ne va drept de vizita insa un copil nu poate trece peste faptul ca nu-i mai este mama alaturi cand face febra, ca nu mai este tati sa ii repare bicicleta si ca nu mai sunt impreuna la masa sau seara la culcare. Aceste "rupturi" de unul dintre parinti, provoaca traume si rani adanci in sufletul copiilor si la maturitate se vor manifesta in consecinta. De cele mai multe ori, din furie, simtim nevoia de a ne razbuna pe partenerul care ne-a parasit pentru alta persoana, pentru ca nu se simte pregatit pentru o familie, pentru ca ....etc. Ce rezolvam daca ne razbunam? Epuizare psihica, fizica si spirituala. Trebuie sa acceptam ca un capitol din viata noastra s-a incheiat si ca VIATA MERGE INAINTE. Din momentul separarii singurul interes care primeaza este cel al copilului. Multi tati investesc  bani grei ca  sa castige copilul si sa ii dea mamei o lectie pentru ca a decis sa il paraseasca. Foarte rau! Copilul trebuie sa stea cu fiinta care l-a purtat noua luni in pantece, care i- dat viata, care l-a ingrijit si care s-a chinuit nopti si zile intregi, pentru a-l face mare. Desigur sunt cazuri in care mama are probleme psihice sau sociale si atunci copilul trebuie crescut de tata. Tatal ar trebui sa fie cel care sa realizeze ca nici unui pui nu ii este bine decat langa mama sa, cu intelegerea de a se ocupa de el impreuna.
            Sper ca prin frantura mea de articol sa fac cativa parinti sa inceteze sa mai duca batalii dure, pe
                                                            SUFLETUL COPIILOR.