Si poate....

Si poate l-am iubit, si poate....n-a stiut. Vroiam sa ii spun cu fiecare rasuflare a sufletului meu dar nu-ndrazneam. Il vedeam astru ceresc, il vedeam zeul iubirii insa degeaba daca nu aveam curaj nici macar sa ii zambesc. Vroiam atat de mult sa ma stranga in brate si sa imi spuna ..."te plac" atat. Ori de cate ori imi pronunta numele imi mangaia, cu fiecare litera a numelui meu, inima. Simteam, din felul in care ma striga, ca nu ii sunt indiferenta, simteam ca ma place ....sau poate ca asa vroiam eu sa cred. Eram indragostita pana la cer si inapoi dar nu stiam cum sa i-o spun , imi era teama ca daca ii spun si ma respinge, relatia noastra de prietenie s-ar fi sfarsit acolo. Off era atat de greu sa il vad zi de zi si sa nu il pot saruta, mangaia si sa nu ii pot marturisi ceea ce simteam pentru el.
Intr-o zi a venit nervos si  m-a certata toata ziua.Nu m-a deranjat, eram atat de vrajita de mirosul lui ca nici nu auzeam ce imi spunea. La un moment dat chiar m-a intrebat daca il aud si daca sunt atenta la ce imi spune, am zambit si am zis ca da. Nu imi amintesc ce zicea dar imi amintesc buzele carnoase si rumene pe care imi doream zi de zi sa le sarut cu pasiune.
A fost o ultima zi in care l-am mai vazut, ziua in care a venit foarte fericit si vrajit. Mi-a spus ca este indragostit. Pentru o secunda mi-a stat inima in loc, stiam ca si el ma iubeste, eram pe cale sa sar la gatul lui cand......mi-a spus " O iubesc mult pe fata cu care ies de mai bine de doua luni, mi-ar placea sa o cunosti. Ti-ar placea tare mult, este deosebita"
Am simtit cum se prabuseste totul in jurul meu, mi-am luat geanta si....am plecat in fuga fara sa mai zic un cuvant. Am alergat si am alergat pana mi-am pierdut suflarea. Vroiam sa strig sa blestem sa ....nu stiu!
Din ziua aceea nu l-am mai vazut. M-a sunat sa ma invite la oficierea casatoriei cu respectiva insa...nu am putut. Sper sa fie fericit. Imi doresc ca ea sa stie sa il iubeasca si sa il faca fericit macar jumatate din cat as fi facut-o eu. Si poate l-am iubit....