Oamenii deosebiti ii intalnim intamplator!

Oamenii speciali  ii intalnim, adesea, intamplator.

            Acum doi ani si aproape noua luni, mai exact pe 22 iulie, am cunoscut o persoana speciala intr-o conjunctura speciala. Am mers impreuna cu familia mea, la spitalul “Cantacuzino” pentru al aduce pe lume pe fiul meu cel mic Stefanut. M-au internat si…la sala de operatie cu mine, deoarece nasteam prin cezariana. Mi-au facut anestezia, au inceput procedura si……..uite asa l-a un moment dat am auzit o voce, putin ragusita, spunand “ Las-o  ca nu s-a trezit”. Eram deja in salon si incercam sa ma trezesc din anestezie. Am deschis usor ochii si l-am vazut pe sotul meu. In dreapta mea era o fata draguta, cu o burta cat era ea toata, care statea pe marginea patului si zambea prietenos la mine. Mi-am dat seama ca era colega mea de salon care astepta sa mearga si ea in sala de operatii. M-a intrebat daca ma simt bine si cum a fost. Stiind ca va merge sa o opereze, nu puteam sa ii spun ca ma dore si parul in cap, asa ca i-am spus ca a fost bine, ca nu am simtit nimic, ca nu ma doare si sa stea linistita ca o sa fie bine. Am mai stat ce am mai stat de vorba si a venit medicul ei sa o ia. Nu v-am spus ce era mai important. Pe mine ma cheama ANA-MARIA, pe ea ANA-MARIA, eu sunt maritata cu un CRISTI  si….ati ghicit si ea tot cu un CRISTI, altul decat al meu, desigur J.

Am adormit cat a fost ea in sala sa-l scoata si pe bebele ei. Cand a venit, la terapie intensiva, dupa operatie, era “ca noua”. O durea burta, operatia, capul, dar ce nu o durea….Eu ce sa fac? O incurajam acolo de zor, numai ca o  faceam sa  rada si o durea si mai tare. Si uite asa, dai cu povestiri, dai cu consolarile, am uitat amandoua de durere. Am inceput sa ne cunoastem mai bine sis a ne dam seama ca avem si cam aceleasi pasiuni. Noi ne intretineam cu vorbaria si sotul ei cu bunatati. Ne-a rasfatat cat am stat in spital, cu dulciuri si fructe.

            A doua zi, necaz mare…pe Ana a mutat-o la un etaj superior insa pentru mine nu se eliberase inca patul. Si dai si plangi si suparare mare. Si suna doctoral si suna sotul si nu mai stiam pe cine sa mai sun. Pana la urma mi-a dat Ana iPod-ul ei si am ascultat muzica  toata noaptea mai ales ca era si genul de muzica pe care il prefer si eu. A doua zi m-am dus si eu in aceiasi rezerva cu ea. Foarte “proasta” miscarea pentru ca ea “nebuna” eu “nebuna” radeam toata ziua de simteam ca ne crapa operatiile. In acele trei patru zile am devenit foarte bune prietene. M-am bucurat ca am gasit o persoana cu aceleasi ideii, gusturi, nebunii si idealuri ca si ale mele. Ne-am promis ca ne vom vizita si ca nu vom rata nici o sarbatoare fara sa fie copiii, carora noi le spunem ca sunt fratiori, impreuna. Nu am reusit, din pacate sa ne tinem de cuvant L deoarece stam foarte departe una de alta insa am fost la botezul lui Vladimir si ei au fost la botezul lui Stefanut si daca aveati indoieli despre mentinerea relatiilor de prietenie, la distanta….. de astazi sa nu mai aveti. Prietenia noastra s-a consolitat pe zi ce trece. Vorbim la  telefon, Facebook si prin intermediul oricarei  cai de comunicare moderna. Desi este foarte ocupata, lucrand intr-un domeniu solicitant, tot timpul gaseste macar doua secunde pentru a  ne povesti una alteia ultimele noutati din viata noastra. Spunem ca suntem surori de suferinta si surori vom ramane toata viata.

            Este un om deosebit care este alaturi de mine, si ma incurajeaza in toate nebuniile pe care le fac.

    

                                                                  Eu si Ana