Socata delicioasa...

    Asa cum v-am promis, am revenit cu reteta de SOCATA. Nu puteam sa v-o recomand  fara a o incerca eu mai intai. Am fost la prietena mea Gabi si am luat flori de SOC iar prietena mea Monica, mi-a adus reteta pe care a gasit-o la Olivia Ster pe site si tot ea mi-a adus si GHIMBIR.
    Deci, sa va spun cum am facut-o:
    Am spalat 10 flori de soc si le-am asezat pe fundul unei oale de 5 litri. Peste flori am pus doua lamai curatate de coaja si taiate felii. Am adaugat 300 grame de miere si cateva cubulete de ghimbir. Peste toate acestea am adaugat 4 litri de apa. Am acoperit oala cu folie de aluminiu si am pus-o la soare. Olivia, spunea pe site sa o lasam doua zile insa eu, pentru ca nu a fost soare, am lasat-o trei zile. In fiecare zi am amestecat in ea cu o lingura de lemn. Astazi am strecurat-o si am pus-o in sticle. A iesit foarte gustoasa si aromata. Unele persoane pun si un sfert de cubulet de drojdie pentru a fi acidulata insa eu am preferat-o fara.

Sa o savurati in compania persoanei sau persoanelor dragi!

Un prieten cat zece frati...

          Desi sunt singura la parinti, m-am intrebat adesea de ce nu sunt egoista?!?! Raspunsul este simplu: am avut o familie cat o mie.
          Pentru ca locuiesc langa Bucuresti si pentru ca parantii mei si-au dorit sa invat in Bucuresti, a trebuit sa stau la internat. Din clasa a V a, mai exact de la varsta de 10 ani, am invatat sa ma descurc singura Nu m-a deranjat nicio secunda despartirea de parinti. Eram foarte ambitioasa si determinata sa termin acea scoala cu rezultate bune. In primul an de internat am stat cu alte 21 de fetite intr-o camera. Unele erau clasa I, altele erau de aceiasi varsta cu mine sau chiar mai mari.  Urmatorul an m-am mutat intr-o camera cu fete de liceu si studente. Lipicioasa cum sunt din fire, m-au indragit imediat si m-au invatat foarte multe lucruri. Ma ajutau la teme, mancam impreuna, vorbem despre orice. Un an mai tarziu venea marea veste; matusa mamei mele ma lua sa locuiesc cu ea si sotul ei. A fost o veste nemaipomenita. Nu aveau copii si m-au iubit si m-au rasfatat ca pe propriul copil. Din pacate dupa ce am intrat la liceu, nu am mai putut sta acolo pentru ca era foarte departe. Si....iata-ma din nou pusa in situatia de a sta la internat. Am petrecut la  internatul Liceului de Muzica " Dinu Lipatti" cea mai frumoasa perioada din adolescenta mea. Erau doua etaje de fete si unul de baieti. M-am imprietenit imediat cu toata lumea. Era fascinant fatul ca erau copii din toata tara. De la elevi de clasa a I a pana la studenti si  din toate domeniile artistice. Erau cativa baieti  si  de la teologie. Fiecare era o poveste si aveai ceva de invatat. Erau fetite, fete mai mari si chiar cativa baieti de la balet cu care mergeam mereu la spectacole de balet. Erau cei de la muzica, de la instrumente, suflatori, teorie si canto, din liceu sau de la Conservator,  acestia  ne duceau la Ateneu. Mai eram noi, de la teatru, noi ne duceam colegii de internat la teatru. Au fost patru ani de vis in care am trait ca o familie, mancam impreuna si ne luam apararea unii altora mai ceva ca niste frati. Tin minte ca ne adunam cativa intr-o sala de pian, seara si cantam melodii consacrate ale artistilor din acea vreme, jucam carti pana in zori cu cei de la Teologie si ne bateam cu apa pe holuri in ciuda pedagogelor care erau disperate de comportamentul nostru :)
       Am avut multe de invatat unii de la altii si am legat prietenii pe viata. Zilele trecute, multumita facebook-ului, am regasit inca  trei dintre cei mai bun prieteni ai mei din acea perioada. Am povestit pana in zori si ne-am amintit cu mult drag de toate nebuniile facute impreuna.  Sunt mandra sa vad ca una dintre colegele mele de camera cu care am impartit bune si rele, astazi este o soprana consacrata la noi in tara, micuta si nebunica noastra Angi, este acum artista la Hollywood iar Rodicuta  este o artista de exceptie si ne incanta zi de zi cu piesele ei minunate. Sunt mandra de prietenele mele de la balet care acum danseaza pe marile scene sau cele de la instrumente care fac parte din cele mai bune orchestre. Privesc cu mandrie fiecare pas al carierei lor si sunt mandra ca am crescut cu asemenea oameni minunati. Pasrez si astazi legatura cu aproape toti colegii mei cu care am crescut si chiar daca viata ne-a impartit in toata lumea si acum suntem casatoriti si avem familii, cand ne intalnim ca sa vorbim pe facebook sau in oras la o cafea, ne intoarcem in timp si suntem aceiasi nebunatici dintr-o perioada jucausa a vietii noastre.
       Nu am cum sa fiu egoista si sa ma comport ca un copil care a crescut fara frati pentru ca eu nu am avut un frate, doi, trei...am avut zeci de "frati" langa care am crescut frumos si armonios.

O experienta minunata in Toledo, Spania...

      In clasa a V a parintii m-au inscris la o scoala la care se invata limba SPANIOLA. Am indragit-o de la prima lectie. Am avut norocul sa avem o profesoara deosebita care ne-a insuflat dragostea pentru limba spaniola cu mare drag. De atunci mi-am dorit foarte tare sa am ocazia sa ajung in Spania. Visul mi-s-a indeplinit in toamna anului trecut cand mi-a fost data ocazia de a merge la niste cursuri de specializare.
       Parca era un vis, nu imi venea sa cred ca insfarsit am ocazia sa vad o mica parte din Spania si mai mult, ca o sa am ocazia sa vorbesc limba pe care am invatat-o cu atata interes de cea care a fost MIHAELA VARZA.
        Mi-am facut bagajele cu grija si.....am plecat spre aeroport. Acolo m-am intalnit cu ceilati colegi ai mei cu care aveam sa merg la cursuri timp de cinci zile.
         Am avut multe emotii insa au fost emotii amestecate cu entuziasm si cu curiozitate.
        Zborul a fost foarte placut iar cerul ne-a " lasat prietenos" sa-i admiram fiecare norisor.

Am ajuns, dupa patru ore de zbor, la Madrid. Acolo ne astepta o doamna care avea sa ne fie ghid pe parcursul celor cinci zile. Anca Suciu, caci acesta era numele dansei, ne-a explicat ca vom merge intr-un oras, la  doua sute si ceva de kilometri de Madrid. Orasul se numea Ciudad Real si era situat in provincia CASTILLA- LA MANCHA.

Eu si prietena mea, Gabriela, ne-am dus acolo cu gandul sa vizitam  cat mai multe locuri, sa ne plimbam si sa invatam tot ce se poate.

Ne-am cazat la un hotel foarte frumos cu o arhitectura pe care nu o mai vazusem nici in poze pe internet. 

Cumbria se numea hotelul si era impartit in doua. Jumatate era hotel si cealalta jumatate era numai cu birouri destinate dezvoltatorilor din zona.

Ajunsi acolo, ne-am cazat si ne-am odihnit dupa drumul lung parcurs din Romania. A doua zi am mers la cursuri si am vizitat cateva centre sociale. Dupa amiaza ne-au dat-o libera.

In prima zi ne-am familiarizat cu orasul in care eram. Am vizitat pana tarziu in noapte centrul orasului, magazinele si biserica din piatra care se vedea si de la fereastra camerei in care eram cazata. 

Nu imi venea sa ma intorc la hotel nici pentru o clipa pentru ca vroiam sa vad cat mai multe si sa vorbesc cu cat mai multe persoane ca sa exersez limba pe care o invatasem cu mare interes in scoala generala.

In fiecare zi aveam cursuri de dimineata iar restul zilei era pentru vizitat. Cum ziua de miercuri ne-a fost lasata libera, am hotarat impreuna cu domnul Marinescu, un domn care venise cu noi sa ne supravegheze si care era o enciclopedie, vazuse atat de multe tari si vizitase atatea obiective turistice ca nici o luna daca stateam acolo nu reusea sa ne povesteasca tot, sa mergem la TOLEDO, un oras la 250 km distanta de Ciudad Real. Zis si facut. Am mers marti dupa cursuri sa ne cumparam bilete la autocar si sa adunam mai multe informatii despre locurile pe care aveam sa le vizitam a doua zi.

Pentru ca autocarul pleca la ora 7.00, am mers devreme la hotel pentru a ne odihni. 

A doua zi, dis de dimineata am plecat sa vizitam orasul care avea sa ramana pentru mine ca fiind cel mai frumos oras istoric vizitat pana la acel moment.

 Pe drum am savurat peisajul bucatica cu bucatica si am avut grija sa nu pierdem nimic important.

Am ajuns plini de entuziasm si pregatiti sa descoperim istoria orasului Toledo.

Inca de la intrarea in oras am observat stradutele inguste si cladirile din piatra, specifice oraselor din Spania.

Am trecut poarta cetatii si am inceput aventura.

Am descoperit peisaje de vis, panorame uluitoare si edificii istorice de mare angajament. 

 TOLEDO este situat pe marginea dreapata a raului TAJO si face parte tot din provincia CASTILLA- LA MANCHA si a fost locul unor importante  evenimente istorice. Pentru mai multe amanunte vizitati Wikipedia.

Muzeul de Arta Sacra si Catedrala din Toledo care a fost ridicata in secolul XIII si care este cea mai frumoasa din Spania, ne-a impresionat cel mai mult.

 Am mers pe podul din Toledo, in apropiere de Castelul  de San Servando. Era unul dintre podurile care intrau in oras iar in Evul Mediu era intrare pentru pelerini. A fost obiect de continue atacuri in perioada recuceririi iar in 1921, a fost declarat Monument National.

Pe pod daca vrei sa iti pui o dorinta care vrei neaparat sa se indeplineasca sau sa faci un legamant, inchizi un lacat pe marginea podului si arunci cheia in rau.

De acolo ne-am intors in centrul orasului unde am vizitat magazinele cu suveniruri si am explorat stradutele foarte inguste care parca se jucau cu noi de-a v-ati ascunselea. 

Nu puteam pleca din tinutul lui Miguel Cervantes fara a face fotografii cu statuia lui si a vestitului  Don Quijote de la Mancha impreuna cu credinciosul Sancho Panza.

A fost o experienta unica si cu greu ne-am despartit de aceasta minunatie din CASTILLA -LA MANCHA.

Daca voi mai avea ocazia, ma voi intoarce cu mare drag in Toledo pentru ca au ramas multe cladiri cu o istorie foarte interesanta si multe parti ale orasului pe care, din cauza timpului, nu am reusit sa le cunoastem.

Ne-am intors la hotel cu sufletul incarcat de bucurie si cu informatii noi si placute despre un oras nou pentru noi.

 In urmatoarea zi am vizitat oraselul Almagro. 

Despre Almagro si cum s-a incheiat experienta mea in Spania, va voi scrie intr-un articol viitor.